Priveste'te in ochi, ca sa stii cum sa traiesti..

Cand stai la bloc la un etaj care iti permite sa vezi clar ce se intampla jos, pe pamant, cu oamenii care trec, cu masinile si curtile care se insira in jurul acestui bloc, sau sus pe cer, sa poti vedea stelele,cerul, culoarea sa, luna si norii, cand ai aceasta posibilitate unde te uiti? Dar daca stai la curte..la etaj si cerul ti se pare aproape? atat de aproape...In seara asta m-am uitat pe cer, si am admirat stelele, cele 3 luminite care se mai intrevat printre norii de poluare si stres, si am luat cateva momente sa ma gandesc la viata. Patetic nu-i asa? Dar cand m-am gandit ca in acelasi timp o alta persoana se uita la aceeasi stea, sau mai bine, o alta persoana draga s-ar uita in acelasi timp cu mine la aceeasi sclipire de lumina moarta, in aceasta clipa m-au luat fiorii.

Putin mai devreme vazusem o stea cazatoare, un meteorit care a prins lumina si s-a stins in aceeasi clipire. Ce mi-am dorit? Mi-a fost greu initial, dar am ajuns totusi la o rugaminte si sper ca am cerut ceva rezonabil: mi-am dorit sa am o viata fericita, dar o fericire in sensul in care pot spune cu mana pe inima ca merita traita. Nu mi-am dorit bani, nu mi-am dorit ceva material, nu mi-am dorit o persoana sau alt ceva concret, NU...doar posibilitatea de a trai si de a simti. Nu imi doresc o viata care trece, ceva pe care o multime de oameni deja o privesc asemeni unei obligatii, sau a unui mecanism nesfarsit de reflexe si obisnuinte. Cred ca multi au uitat ca exista si nasterea, sau mai bine zis MOARTEA.

Oare daca ne-am gandi nitel (mai mult) la acest sfarsit al fiintei materiale, am avea o alta perspectiva a vietii?

Cand te-ai gandit ultima oara la sfarsit, la moarte, a ta si a celor din jur? Cu atat mai mult la moartea sufletului, la moartea amintirilor, la sfarsitul care ne bantuie pe toti si care pune punctul pe „i” la existenta noastra?Cand ai visat ultima oara?
Mie imi place sa visez. Imi place sa simt ca traiesc fara sa am resentimente a 2-a zi din cauza unei intamplari traite in cealalta viata pe care o traim, viata care o facem cu mintea si sufletul nostru. Ce-i drept cu ajutorul unor facori externi. Sa visezi este ca si cum ai bea ceva fara sa duci sticla la gura, ca si cum ai imbratisa pe cineva fara sa fie prezent.

Am avut si vise din care vroiam sa nu ma mai trezesc niciodata, pentru ca erau dorinta mea devenita materie, iar cand m-am trezit mi-am blestemat propria existenta, si pentru care am varsat cateva lacrimi ulterior. Apoi am avut vise triste, care m-au facut sa plang in somn, sa suspin, sa sufar, sa vad cu ochii mei si sa traiesc cu propria fire, unele din cele mai mari tragedii care mi s-ar putea intampla: a murit mama (de cateva ori), au murit parintii mei (de cateva ori), mi-a ars casa (de cateva ori)... visele in care nu ajung la examene sau ratez diferite lucruri sunt destul de rele, dar nu indeajuns ca sa intre la categoria „tragedii”.

La dracu, daca as putea sa omor pe cineva as face-o. Si totusi imi simt pleoapele grele, de somn, dar corpul meu protesteaza, e prea usor, si astfel sufar ca tin ochii inchisi dar nu pot sa merg acum sa dorm.. e mult prea devreme..

Asa am facut toata ziua.

Se zice totusi ca somn o sa primim destul dupa moarte, dar ca sa ma bucur de lumina soarelui am nevoie de intunericul noptii.